cristina23: blog
|
Submitted by cristina23 on Mar, 04/11/2008 - 20:42
|
Nu au terminat inca facultatea. Oricum ea este o optiune, nu o obligatie. Spune asta chiar unul dintre personaje. Pe zi ce trece se afunda in droguri şi alcool. Variaza dozele, adaptandu-le in functie de intensitatea evenimentului, de momentul zilei, de starea de spirit. In acest fel trucat, reusesc sa faca realitatea suportabila, prin care bantuie spectral, fara speranta vreunei stabilizari.
Sunt o triada a damnatilor care se pacalesc facand din prafuri fericire. Alex, Alin si Anarcha (Anda). Isi cauta prin extensie eul in pasiuni de moment: societatea mult prea civilizata a interbelicului romanesc, religie, amor, specializari de top (Comunicare&Relatii publice de la SNSPA). Dau in schimb peste sectanti de Titan cu discursuri halucinogene, sarcini nedorite, tratate prin avort, parinti alcoolici, ori la fel de lipsiti de orientare ca si copiii lor.
|
Submitted by cristina23 on Joi, 02/10/2008 - 12:20
|
Unde-s doi, puterea creşte. Nu insa si atunci cand cei doi trag la fel de tare la cate un capat. Asocierea prezentei cu plusul de forta are eficienta tactica in directia de impingere-imagine, nefiind obligatoriu tangenta la argumentul valoric.
In 1990 mai varstnicul Terry Pratchett, mare specialist in fantasy-uri cu vrajitoare, il ia copartas la munca in echipa pe Neil Gaiman, caruia, intuindu-i potenţialul creativ, ii face onoarea si cinstea de a-l scoate din categoria "sperante".
|
Submitted by cristina23 on Mar, 23/09/2008 - 21:06
|
Anul 1947 : pentru unii sfarsitul catastrofic, pentru altii inceputul auroral. “Burjuii” decazusera din drepturi, se demodasera, nu mai erau de actualitate. In schimb, proletarii se incolonau sa isi ia, cu piepturile umflate de mandrie, carnetul de partid, invatand dupa ureche doctrina, de la tagma activistilor. Taranistii si liberalii fusesera spulberati de puterea populara. Viitorului socru al lui Radu Duda i se randuiau bagajele. Consumul se cartelase. Painea, laptele, cartofii, malaiul se repartizau normat cantitativ si in functie de statutul social al cetatenilor.
|
Submitted by cristina23 on Sâm, 20/09/2008 - 18:47
|
Prin amabilitatea distribuitorilor romani, care, in sfarsit, dupa vreo saptamana de la lansarea mondiala, au dibuit calea justa de aducere in magazine a noului album Metallica, am avut ocazia de a verifica, pe propriile urechi si fara constiinta extragerilor ilicite (dar fericite!) de pe torrenti, sound-ul Death Magnetic. Desi ultra-entuziasmata de stilul rock opera din Nostradamus al lui Judas Priest, pe care il consider cel mai tare material in domeniul muzicii “grele” din 2008,pana la 12 septembrie, am intrat, pe masura ce se derulau cele 10 piese din materialul semnat de Hetfield, Ulrich@co, sub efectul redescoperirii admirative a elementelor pe baza carora trupa m-a castigat de fana in anii liceului.
Energie, zvacniri pe turnanta ale chitarei lui Kirk Hammett, insinuari pe bassul lui Trujillo (acesta, incet, incet, lasandu-l sa se odihneasca in istorie pe Jason Newsted), dezlantuiri frenetice din tobele lui Lars Ulrich, pasaje tip balada, prelucrate la meserie, provocand fascinatie, inducand transa, cu versuri super-inspirate pe linii melodice trimitand reflex la replay, replay & replay. In plus... timbrul cu adevarat bestial (ce dor mi-era de epitetul asta !), salbatic, ironic, obraznic, barbatesc al lui James Hetfield, poate nu chiar zeul heavy metalului, precum Rob Halford, totusi unul dintre vocalistii care exprima insasi forta naturii rockului.
|
