Stagiunea asta n-am ajuns la nici o piesa si incepuse sa-mi para rau. Dupa ce anul trecut am vazut cam tot ce se putea vedea pe scenele bucurestene, anul asta nici o premiera nu m-a convins ca merita sa fie vazuta: foarte multe piese cu actori tineri si de cele mai multe ori nu foarte talentati, multe abordari “moderniste”, dar, pina la urma, astea pot fi pareri preconcepute pina nu vezi cu ochii tai despre ce e vorba.

Am primit o invitatie la Teatrul National si am zis ca trebuie sa incerc. Nu conta ca afara era o vreme mizerabila, ca am gasit cu greu un loc de parcare, ce nu face omul ca sa vada o piesa buna (si crezi ca nu poti da gres cu Caragiale).

Am intrat, sala plina, program tiparit pe o hirtie foarte buna, fotografii color, atmosfera placuta, scaune mai comode decit in Sala Mare, toate pareau de bun augur. Asta pina a inceput. Presupun ca piesa se vroia o versiune noua si originala, dar tot ce a iesit a fost un spectacol lamentabil: strigate isterice, gesturi exagerate, joc sub orice critica la majoritatea actorilor, ceva de genul “sint aici sa-mi spun replicile dar n-am nici un chef”, costume care nu aveau nimic de-a face cu inceputul secolului trecut, dar nici moderne nu erau, un prosop chinezesc aruncat pe scaunul frizeriei, rochia Mitei murdara pe fund, personaje ingrosate fara nici un rost pentru ca nu de asta au nevoie personajele lui Caragiale, lumina prost pusa…

Caragiale Mediapro. In principiu nu e nimic rau in faptul ca un trust de talia MediaPro se implica in sponsorizarea unor evenimente culturale cum sint piesele de teatru. Dimpotriva, pare un fapt laudabil, cel putin pina ajungem la rezultat.

Mai tineti minte “O scrisoare pierduta” pusa in scena cu mare reclama si tam-tam prin 2000? Spectacolul acela interzis celor sub 18 ani, in care actorii vorbeau la telefoane celulare undeva intre celebra scena din “Basic Instinct” si numaratul steagurilor de la primarie? Eu n-o sa o uit niciodata.

Se pare ca nici ei n-au uitat si au crezut ca sint pe drumul cel bun. Drept care, s-au hotarit sa o ia de la capat cu “D’ale carnavalului”, incercind sa remedieze greselile trecutului, adica sa la lase mai mult Caragiale in piesa si sa scoata inventiile scenografice modernisto-idioate.

Probabil ca pe undeva prin ierarhia MediaPro circula un raport pozitiv cu privire la aceasta intreprindere, pentru ca altfel nu inteleg de ce au anuntat vor lansa si o noua varianta de la “O scrisoare pierduta”, mai ales ca actori ca Dinica, Beligan si Moraru invitati initial sa joace in piesa, au anuntat ca ei se retrag dupa ce au vazut scenografia spectacolului.

Bun, sa revenim la oile noastre. Janine loveste din nou: face ce stie, adica face costumele… tot atit de bune pe cit le-ar fi facut si costumierii Teatrului National. Corina Danila joaca rolul principal: tot atit de convingator pe cit prezinta si stirile pe Acasa, cu singura diferenta ca pe scena tipa. Strident. Restul actorilor tipa, bufnesc, trintesc si se tavalesc pe scena. Prosopul chinezesc sta pe scan cuminte si nu face nimic.

Ce nu inteleg eu e ce cauta doua nume pe afisul piesei: regizorul-Gelu Colceag si Tania Popa - o actrita care depaseste cu mult stadiul de actrita de camin cultural al celorlalti actori.

Ce se intimpla cu Teatrul National? Probabil ca trebuie sa ne uitam la conducerea teatrului si la politica acestei conduceri ca sa ne dam seama. Apropiat al PSD-ului, Dl. Dinu Sararu a fost numit director dupa alegeri si l-a inlocuit pe dl. Ion Cojar la cirma acestei institutii. Parerea mea este ca a fost primit cu raceala atit de actori cit si de spectatori. Anuntul unor celebritati precum Dinica, Beligan si Moraru ca refuza sa joace intr-o piesa MediaPro precum “O scrisoare pierduta” l-au facut probabil pe Sararu sa declare ca intentioneaza ca pe viitor sa promoveze mai mult “tinara generatie de actori”.

Dar cine este tinara generatie de actori? Ne uitam la cum se intra la ATF si avem raspunsul la intrebare.

In timp ce actori ca Marin Moraru, Radu Beligan, Draga Olteanu Matei, Gheorghe Dinica, Colea Rautu, Mircea Albulescu, Carmen Stanescu si multi altii stau pe bara sau joaca cel mult intr-un spectacol, dl. Sararu promoveaza actori ca Monica Davidescu, Corina Danila, Medeea Marinescu, care nici macar nu reprezinta ce e mai bun in noua generatie de actori.

Si e mare pacat, pentru ca macar in Teatrul National ar trebui sa vezi numai valori. Dar de ce ar face teatrul exceptie si ar iesi din tiparul mizeriei societatii romanesti?

Am vazut batrini care au cumparat bilete de 200.000 de lei la “Take, Ianke si Cadar” si ii vedeai cu cita bucurie fac asta, desi numai usor nu e sa dai atit pe un bilet. Oare nu i-o fi rusine domnului Sararu cind aceiasi oameni isi rup de la gura sa vada o mascarada de genul “D’ale carnavalului”? Presupun ca nu…
Acum citiva ani am auzit un interviu cu Leopoldina Balanuta in care spunea ca teatrul se face cu dragoste, talent si pasiune, altfel n-ai cum sa stai pe scena. Nu-mi vine decit sa intreb ironic si trist “pe pariu ca se poate, doamna?”

Rezultatul Voturilor

Score: 0.0, Votes: 0