Cioburi de realitateSubmitted by Razvan on Dum, 31/08/2008 - 20:47 |
In Cismigiu, el si ea stau pe o banca si scuipa seminte pe jos. Au poate 40 de ani.
- De ce scuipati semnite pe jos si nu le aruncati la cos?
- C'asa vreau (el).
- Acasa tot asa faceti?
- Da. (el, scuipand sfidator o alta coaja pe jos, in gramajoara ce acopera deja o buna parte de alee)
- Da' ce, esti de la 'Curatenie'? (ea)
- Asta e problema, ca s-a umplut Bucurestiul de tarani ca voi.
Pedalez mai departe. Imi dau seama ca am gresit. Bucurestiul taranilor si mitocanilor s-a umplut de intelectuali care nu mai suporta. Ce facem? Poate aveau dreptate comunistii: sintem reactionari, periculosi si total inutili societatii in care clasa proletara trebuie sa detina rolul conducator. Da. Sintem in 2008. Fiul meu nu zice nimic.
[...]
Pedalez pe Stefan cel Mare. Pe scaunel, in spatele meu, micutul se uita atent la toate cele si imi pune o multime de intrebari. In fata mea, o masina neagra a oprit in paralel cu masinile parcate. Si-a pus avariile si a blocat banda. Dau sa depasesc si prin fata mea zboara un muc de tigara prin geamul soferului. Apas fanele, opresc bicla paralel si imi intorc capul acoperit de casca spre baietasul cu gelut in cap de la volan:
- Stii, d'aia arata orasul asta ca o cocina de porci, pentru ca d'astia ca tine arunca gunoaie pe geam...
- Ba, cum ma faci tu pe mine porc? Ai noroc ca esti cu copilul...
- Am spus ca orasul arata ca o cocina de porci.
- Ce vrei ba?
- Nimic...esti.. taran.
- Du-te-n mortii ma-tii.
Pun piciorul in pedala si ma duc. Fiul meu nu zice nimic.
[...]
Sotia mea sta pe o banca in parc. Se uita la baietelul nostru care se joaca preocupat de formele din care, cu putin nisip, doua frunze si un bat, iese o ciorbita foarte gustoasa. Un alt copil alearga spre scuar, iar mama lui se aseaza cu un gest scurt pe aceeasi banca cu sotia mea desi mai sint si alte banci libere. Nu cere permisiunea. In definitiv, in societatea noastra moderna asta ar fi un lucru fara sens. Bancile sint publice, ca si parcurile, ca si autobuzele, sintem cu totii egali, politetea e ceva desuet, ce stupizenie...de ce ai cere voie sa te asezi? Tipa urla ceva la baietelul ei. Apoi scotoceste in geanta si isi aprinde o tigara suflindu-i neglijent fumul in nas sotiei mele.
- Scuzati-ma, mi se pare deplasat si nu inteleg cum va permiteti sa va aprindeti o tigara si sa imi suflati fumul in nas?
- Da' ce, e un loc public..., zice tipa ofensata si isi stringe geanta, mutindu-se pe o alta banca.
Da. E un loc public. Fiul meu nu zice nimic.
[...]
O cucoana grasa si indesata urla dupa un copil. Cara doua sacose in mana. Pare a fi o "bona". Se aseaza pe o banca. Se uita in stinga si in dreapta, dupa companie. E genul care simte nevoia sa vorbeasca cu cineva, are nevoie de o audienta pentru a-i impartasi "cit se chinuie cu ala mic" si "vai doamna, si eu am probleme cu hemoroizii de 6 ani". Isi pune sacosele pe banca, scoate doua jucarii si i le arunca copilasului in nisip. Se aseaza pe banca si se foieste. In stinga ei nu e nimeni. In dreapta - sint eu cu sotia. Nici eu nici ea n-avem fete prietenoase. Ne uitam la copii, fascinati de jocul lor. Cucoana isi face curaj si vine spre banca noastra. Are un cercel in mana si i-l intinde sotiei mele, aratand spre ureche:
- Dulcica, esti tu draguta....
- Nu.
Descumpanita, tanti pleaca, lamentindu-se cu voce tare: "Asta e, o sa stau cu el asa, in mana"
Fiul meu se joaca cu celalat copilas, ocupati sa faca un garaj de nisip. Nici unul nu zice nimic.
Rezultatul Voturilor
Score: 0.0, Votes: 0
Adresa URL trackback pentru această intrare
- Razvan's blog
- Adaugă comentariu nou
- 2497 afişări
Trist...dar cat se poate de adevarat
Pe zi ce trece ma gandesc daca Romania este o tara pierduta din punct de vedere al mentalitatii.
Primit astazi pe mail de la o buna prietena
Subiect: Din genul "Cioburi de realitate"
Astazi: Joi 18 sept 2008, locatia: metrou, traseul: mai putin important....( clar in Bucuresti)
Ma asez pe un scaun(acolo de unde iau eu metroul sunt locuri libere) si imi scot cartea cu povestiri in limba engleza cu care ma relaxez, de obicei, pe durata calatoriei. Urca in metrou o pustoaica si impreuna cu ea inca 2-3 indivizi. Fata se aseaza langa mine. Baietii scot un telefon mobil pe care il paseaza fetei si urmeaza faza devenita deja clasica: dau play la maxim unei superbe manele. Am asteptat timp de o statie, crezand ca poate suna telefonul. Dupa care nu am mai suportat si am intrebat-o politicos daca nu se poate sa calatorim fara muzica. Imediat a pornit o discutie foarte interesanta cu argumente si contra-argumente. Am auzit texte de genul "nu e metroul tau", "nu e interzis decat fumatul in locuri publice", "nu e ora de liniste". La sugestia mea ca ar putea sa-si cumpere casti si sa ne scuteasca sa ascultam muzica la maxim atunci cand venim obositi de la serviciu, mi s-a raspuns ca o dor urechile daca asculta in casti si ca regreta faptul ca telefonul nu are sonorul mai puternic, deoarece mai e si zgomot de la metrou si nu se aude suficient de tare. Le-am spus ca daca fiecare poate face ce vrea in mijloacele de transport in comun voi citi si eu din carte cu voce tare, poate ii intereseaza limba engleza. Singura care s-a bagat in conversatie, o "doamna" in varsta, consumatoare a genului respectiv de muzica, si "psiholog" in timpul liber mi-a spus ca sunt nervoasa si nu aveam pe cine sa-mi vars nervii si ca motivul poate fi ca nu am luat salariul astazi. Le-am raspuns sa stea linistiti ca imi primesc salariul la timp...Si argumentul decisiv pentru ascultarea manelelor a fost: "uite ca pe ceilalti nu ii deranjeaza". Da, adevarat si trist( dupa parerea mea), uimitoare a fost nepasarea celorlalti pasageri, care se uitau cu niste priviri pe care sincer nu le-am putut descifra; sa fi fost aprobare a gestului meu sau dezaprobare, nu as putea spune. Cand ma pregateam sa cobor i-am spus ca poate sa-i dea drumul melodiei din nou, pentru ca celorlalti se pare ca le face placere sa asculte.
Marturisesc ca nu este prima data cand ascult manele in mijloacele de transport( e adevarat ca pana acum am ascultat numai in RATB), dar e prima data cand nu am mai suportat si am deschis gura sa-mi apar drepturile de cetatean, care, cred eu, trebuie sa-mi fie respectate. Mi s-a intamplat sa cobor din autobuz dupa o statie care a fost parcursa in 15 minute si pe parcursul careia am ascultat aceeasi melodie. Am coborat, desi asteptasem cca 30 de minute autobuzul, dar avusesem o zi foarte grea la serviciu si simteam ca daca mai stau putin imi va plesni capul.
Ce am inteles clar din aceasta intamplare este faptul ca suntem impartiti in doua categorii: cei care ne vara pe gat manele si necivilizatia lor minut de minut si resemnatii, care tac malc si inghit orice. Cum eu nu ma regasesc in niciuna din categorii, imi este din ce in ce mai limpede ca locul meu nu mai este in aceasta tara. Am fost educata in epoca de trista amintire pe principiul: "Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face"( principiu care am vazut eu ca se aplica si in tari capitaliste, dar civilizate) si nu ma mai pot schimba.
Imi pare rau ca nu pot reda toate dezacordurile pe care le-am auzit cu aceasta ocazie, dar eram foarte nervoasa si dezgustata de ce se intampla si nu am retinut exact expresiile folosite.
Cu bine,
Carmen
Foarte bun articol, este
Foarte bun articol, este situatia in care ne scaldam zi de zi. Insa eu cred ca acest articol ar trebui citit impreuna cu articolul despre semafoarele inteligente.
Sa ma explic. In vara asta am avut revelatia solutiei spaniole. In scurtul concediu pe care l-am avut langa Barcelona am avut placerea sa constat ca prostia si mitocania nu sunt caracteristice doar romanilor. Insa societatea spaniola este totusi ferita de prostia propriilor cetateni prin forte de politie care "nu au mama nu au tata". Asa incat solutia este simpla si in acelasi timp dureroasa: un politist atotputernic. Am vazut in Spania politie cat in 2 ani in Romania. Politie care facea filtre de inspectie tehnica mobila (aviz amatorilor de "tomberoane" germane fara taxa de prima inmatriculare),politie care dadea amenzi de parcare pe banda rulanta, politie care oprea masini in trafic pentru incalcarea regulilor de circulatie (nu la "vanatoare" pe o anumita tema), politie care patrula preventiv, pana si in dialogurile zgomotoase ale localnicilor in restaurant cuvantul "politia" revenea obsesiv.
Rezultatele acestei abordari pentru mine cel putin au fost foarte usor de observat, mai ales ca veneam din Franta unde chestiunea este total diferita, asemenatoare cu ce se intampla la noi.
un taran ajuns la oras isi
un taran ajuns la oras isi repara intr-o seara de vara caniculara masina sub geamul meu.desigur,exista service pentru asta.tipul insa persista in a-si incerca dibacia.faza urata e ca il doare undeva ca imi vara gazele de esapament in casa,ca ma polueaza in spatiul meu privat.