La fiecare geam al apartamentului nostru am pus flori. Multe flori. Muscate de toate culorile si acum, de cateva saptamani, flori de toamna. Toti vecinii par incantati, le lauda entuziasmati. Aceiasi vecini care stau la fereastra si scuipa in ele, care isi schimba geamurile si arunca molozul in jardiniere si care unde naiba sa-si puna chistoacele daca nu tot intre florile mele. Nu ma mai enervez, curat, le spal si merg mai departe. In Parcul Circului au facut de cativa ani de zile un loc special pentru caini. Nu la misto ci cu gazon pe care il improspateaza primava si il uda vara ca sa nu se usuce. Proprietarii de caini sensibili la frumos prefera sa-si tina patrupedele printre flori sau in locul de joaca al copiilor. Dupa cum stiti cainilor le place compania celor mici. Am reclamat asta gardienilor –“ce sa le facem noi, doamna?”, primariei sectorului 2- nu mi-a raspuns si chiar proprietarilor de caini –“n-oti vrea sa adun eu mizeria cainelui, ceilalti nu fac la fel?”.

Plecam intr-o sambata ploioasa si rece spre Cheile Dambovicioarei sperand ca ploaia ii va tine departe pe iubitorii de manele si gratare. Eronat. Fumul se ridica semet spre cer, zonele din rezervatie erau cucerite indivizi care din pacate nu-s pe cale de disparitie, usile masinilor erau lasate deschise pentru ca muzica sa ajunga si la specimenele intoarse la natura care stateau la 20 de metri mai incolo. Gunoaiele deja sunt parte din peisaj oriunde te uiti. Trebuie sa fii artist sa reusesti sa faci o poza in care sa se vada doar natura nu si trecerea barbarilor pe acolo (desi, dupa ce citesti artticolul domnului Paler “Cu melancolie, despre barbari” nici asa nu-ti mai vine sa-i numesti) . O dovada ca totusi aruncatorii de gunoi sunt sensibili, era un bradut “impodobit” cu pahare de plastic, peturi si cutii de bere. Nu le-au strans intr-o punga sa le arunce, dar au facut ceva sa inveseleasca natura anosta.

De o saptamana, de cand baietelul nostru a inceput gradinta, a trebuit sa renunt la bicicleta si sa ma reintorc la masina. Stiam ca se circula aberant, ca paracopitalele depasesc coloana cu claxoane si injuraturi, ca se trece pe rosu, sa se parcheaza greu… Stiam, dar imaginea se estompase. Simt pe zi ce trece ca-mi cedeaza nervii, ca devin una de-a lor, ca o sa ma apuc sa claxonez isteric. Si nu vreau asta.

Vreau sa plec din orasul asta. Daca se poate si din tara asta.

Am flori la geam dar nu-mi mai sunt de-ajuns!

Rezultatul Voturilor

Score: 9.0, Votes: 1